Sprâncene cu efect ”dipped”. Frenezia sprâncenelor colorate pe Instagram!

Dacă doriți să creați ceva excepțional și sălbatic, nu aveți nevoie de mult efort, produse scumpe sau abilități avansate de machiaj. Uitați-vă la renumitul truc de machiaj de pe Instagram, care nu necesită mult timp. Negrul și maro-ul nu sunt singurele culori pe care pe puteți folosi pentru machiajul sprâncenelor dumneavoastră. Părul colorat este deja ceva obișnuit, așa că acum a sosit vremea pentru sprâncene colorate care vor transforma un machiaj banal într-unul… extraordinar! Dacă sunteți îndrăznețe, iubiți noutățile și experimentele de machiaj, de ce să nu uluiți pe toată lumea cu sprâncenele dumneavoastră colorate? Descoperiți frenezia sprâncenelor colorate.

Ce este machiajul de sprâncene ”dipped”?

Se pare că nu este nici complicat și nici nu presupune proceduri invazive. Este o metodă care vă permite să obțineți un aspect original pentru carnavaluri sau petreceri de Halloween și festivaluri de vară în doar câteva minute.

Înainte de a începe aplicarea machiajului de sprâncene cu efect ”dipped”…

Efectul ”dipped” presupune doar colorarea vârfurilor sprâncenelor. Acest truc simplu vă va oferi un aspect plin de prospețime!

În primul rând, verificați aspectul sprâncenelor fără machiaj. Acestea pot avea nevoie de pensare, periere etc. Pregătiți-le pentru machiaj, asigurați-vă că forma și arcurile vă accentuează ochii și trăsăturile feței. Încercați să vă exprimați prin machiaj.

Sprâncene ”dipped”. Ce produse să alegem?

Alegeți un fard de ochi, pigment pudră amestecat cu un spray de fixare sau un fard de ochi sub formă de cremă. La alegerea produsului potrivit, acordați atenție intensității de pigmentare și, mai ales, durabilității: puteți opta pentru un produs rezistent la apă, deoarece nimic nu este mai inestetic decât pete colorate pe obraji și pe pleoape într-o zi ploiasă. Asigurați-vă că produsul nu se scurge sau cojește.

Sprâncene ”dipped” pas cu pas. Cum puteți obține sprâncene colorate și expresive?

Ajutați-vă de o periuță mică, curbată și plată: puteți folosi periuța cu care aplicați pomada de sprâncene. Este cea mai bună în acest scop. Acum puteți continua! Începeți în mijlocul arcului sprâncenei și continuați spre coadă. Dacă doriți, puteți accentua arcurile sprâncenelor cu culoare (pentru o definire mai accentuată a conturului). Nu ezitați să umpleți sprâncenele cu culoare; utilizați pigment exact la fel cum aplicați o pomadă sau pudră.

Rețineți că grosimea și intensitatea arcurilor sprâncenelor depind de dumneavoastră. Îndrăzniți să experimentați cu aspectul și tipul liniilor. Pentru a crea un aspect într-adevăr extraordinar, nu vă limitați la o singură culoate. Utilizați câțiva pigmenți. Obțineți efectul ombre. Alegeți culori similare care variază printr-un ton sau două, sau folosiți două sau mai multe culori contrastante.

Efectul ”dipped” cu elemente surprinzătoare

Dacă doriți sprâncene cu un look festiv, adăugați câteva accesorii strălucitoare, cum ar fi mici stele sau paiete strălucitoare.

Astfel, veți obține un machiaj uimitor și veți ieși în evidență! Mai trebuie să țineți cont de un aspect, și anume, dacă optați pentru sprâncene colorate, machiajul ochilor și buzelor trebuie să fie delicat și subtil, deoarece în centrul atenției se vor afla sprâncenele. Aplicați un ruj sau luciu de buje în nunațe nude și un rimel negru. Asta e tot!

Sunteți la doar 5 pași de sprâncene on fleek! Aflați cum să obțineți aspectul „wow!”

În ceea ce privește machiajul impecabil, chiar și cel mai mic detaliu contează, iar sprâncenele sunt un element esențial pentru a obține un aspect perfect. Putem oferi un aspect diferit chipului în funcție de accentuarea machiajului sprâncenelor. Aplicând prea multe sau prea puține produse de machiaj riscăm să obținem oCitește mai mult

Sprâncene în formă de pene - cea mai interesantă tendință din acest sezon

Sprâncenele perfect conturate atât de celebre pe Instagram… nu mai sunt la modă! În prezent, sprâncenele în formă de pene sunt în vogă. Descoperiți la ce se referă această tendință și aflați cum puteți să aveți cele mai frumoase sprâncene din acest sezon. Sprâncene în formă de pene – deCitește mai mult